"Blessed are the hearts that can bend.They shall never be broken"(Albert Camus)
Nu compun scenarii cu mostra de amor idealizat.Nu cred in suflete pereche si nici intr-o dragoste nemuritoare.Nu visez la Fat-Frumos pe cal alb,nici macar pe un BMW alb.Dar as minti daca as sustine ca nu mi-a placut niciodata nimeni.Imi plac oamenii sinceri si diferiti care nu se tem sa-si exprime sentimentele,oameni simpli si lipsiti de griji,oameni iubitori si netematori.Oameni care nu seamana si nu aduc deloc a mine.Oameni romantici si fragili.Oameni care sufera si se ridica din cenusa...
Nu cred in povesti cu final fericit,si totusi mi-ar placea sa fiu una din ei,din aceia cu inimile rupte in bucati si lipite la loc.Sa fiu parte integranta a universului dragostei.Eu nu am plans decat pentru lucruri nesemnificative si fara falsa-modestie ma declar o insensibila.Dar ma intreb...E oare mai bine ca mine?Pentru ca daca inimile nu sunt frante atunci nu pot fi vindecate,si fara vindecare nu exista nicio lupta ,iar lupta face parte din viata.Deci, toate inimile trebuie sa fie frante?!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu