Prima taietura e cea mai adanca,dar urmatoarele te doboara

Se spune ca nu esti nimeni pana cand nu se vorbeste despre tine,pana cand nu esti disecat ca o broaisca raioasa,intors in tigaie pe toate partile ca un cascaval pane si dupa ce ai rancezit de atata mestecat prin gurile tuturor,scuipat la gunoi.Se spune ca prima data doare cel mai tare, ca bisturiul taie cel mai adanc in carne vie la prima incizie,ca repetitia e mama invataturii.Nu e adevarat.Ai crede ca te simti in centrul universului,ca esti imun la gurile rele,ca tot ce nu te ucide doar te face mai puternic.Te inseli din nou.Oricat ai vrea sa te ascunzi,te chinuie intrebari si nu intelegi de ce minciunile par mai veridice decat insusi adevarul.Spre dezamagirea ta nu esti nici pe departe precum idolii din serialele comerciale pe care le urmaresti cu disperare pentru sfaturi si lectii de viata.[Asta ar fi un prilej bun sa te trezesti la realitate E..]
Prima data poate suferi cel mai tare; e ceea ce se numeste elementul-surpriza.Odata ce exista antecedente,urmatoarele taieturi s-ar crede superficiale,dar se intind ca ciuma peste inima si mintea celui umbrit de dezamagire.
Si daca tot vorbim de dezamagire si minciuni,ei bine draga E. imi pare rau pentru tine,dar rana pe care mi-ai provocat-o face inima sa putrezeasca si ar fi pacat sa-mi amputez un asemenea organ vital.Poate nu e rea-vointa,ci doar naivitate.Poate tu la randul tau ai fost prinsa intr-o panza intreaga de minciuni si complicitati in care nu trebuia sa ne implici si pe noi.As spune: sampanie pentru prieteniile adevarate,razbunare pentru cele disimulate - ca sa adaptez un cantec.Tie iti spun doar la revedere...
"You want a war?You`ve got a war.
But who are you fighting for?"

Adevar.Sentimente.Ecouri

"Blessed are the hearts that can bend.They shall never be broken"(Albert Camus)

Nu compun scenarii cu mostra de amor idealizat.Nu cred in suflete pereche si nici intr-o dragoste nemuritoare.Nu visez la Fat-Frumos pe cal alb,nici macar pe un BMW alb.Dar as minti daca as sustine ca nu mi-a placut niciodata nimeni.Imi plac oamenii sinceri si diferiti care nu se tem sa-si exprime sentimentele,oameni simpli si lipsiti de griji,oameni iubitori si netematori.Oameni care nu seamana si nu aduc deloc a mine.Oameni romantici si fragili.Oameni care sufera si se ridica din cenusa...
Nu cred in povesti cu final fericit,si totusi mi-ar placea sa fiu una din ei,din aceia cu inimile rupte in bucati si lipite la loc.Sa fiu parte integranta a universului dragostei.Eu nu am plans decat pentru lucruri nesemnificative si fara falsa-modestie ma declar o insensibila.Dar ma intreb...E oare mai bine ca mine?Pentru ca daca inimile nu sunt frante atunci nu pot fi vindecate,si fara vindecare nu exista nicio lupta ,iar lupta face parte din viata.Deci, toate inimile trebuie sa fie frante?!